Clipe confiscate

Clipe mute, clipe scunde, clipe confiscate de altii. Nu pot sa strig ca ele nu sunt alegerea mea. Nu m-ar crede nimeni. Clipe aruncate, clipe plictisite, “alegeri” fara posiblitatea de a alege, purtate in sensul democratiilor populare, fara pluralism, convingeri subjugate de autoritatea “legitima”, legitimata de altii…”altii” pentru care alternativa nu conteaza, sperand sa faca cariera din oportunism intr-o epoca si intr-o tara unde inca se poate.

Intitutia centrala a totalitarismului “lagarele de munca fortata”, unde nu munca era esentiala, ci doar epuizarea capacitatilor umane, aneantizarea lor, isi gaseste o analogie usoara in epuizarea “academica”, in optionalele fara optiune, fara pluralism. Inca nu ne-am castigat libertatea politica. Nu atata timp cat ne este indiferent. Indiferenta nu lupta. Singurul ei merit e acela de a crea o masa amorfa numita pe nedrept “societate”. Indiferenta costa timp si resurse. Investim in ea  clipe pe care nu le avem, clipe smulse, munca inutila, epuizanta, nefericita, factor de productie ce ar trebui investit numai in ceea ce aduce excedent in balanta intelectuala. Importam prea mult material pentru a genera un output optional care nu ne este necesar.

Clipe ce tremura timide in penumbra ma asteapta. Nu au nerabdarea mea. Poate pentru ca stiu voi trece peste toate oceanele care ne despart. O sa invat sa inot. Nu e decat o chestiune de timp. Libertatea se cucereste. Altii continua sa o refuze. Libertatea genereaza consecinte. Altii nu si le asuma. Liberatea inseamna dreptul de a alege. Refuzul inseamna indiferenta. Indiferenta inseamna dictatura. Dictatura inseamna supunere. Libertatea la noi inca se refugiaza, ramane dizidenta. “Di” reclama dualitatea, perpetuandu-se la nesfarsit tandemul Ei / Noi.