Straini

O dimineata plapanda cade pe tampla mea mangaiata de briza marii. Ma trezesc. Privesc in jur dar vad acelasi pustiu pe care l-am pierdut in noapte. Fire de nisip curg pe trupul cald de vara, un trup copt in razele negre de lumina, un trup al noptii care nu mai freamata decat la chemarea ei. Poate inca o asteptam, nu stiu…
Ma scufund in haine, care cad in valuri peste mine, lasand in urma lor nuditatea ciocolatiu-aurie de vara. Imi cad gandurile in faldurile rochiei si pleaca agale pe faleza unde o ceata de nebuni si-a petrecut noaptea, parca am fost si eu acolo, dar nu aud decat durerea ce-mi zvacneste neincetat in cap, nu aud decat noaptea si valurile, nu vad decat focul si nu simt decat caldura, in schimb par a uita totul, nu-mi raman decat senzatiile aburinde de iulie.
Camera hotelului imi pare si ea pustie, nimeni n-a uitat nimic acolo, poate doar amintirile, dar ele nu conteaza, au o zare a lor precum ideile, existente ce nu sunt palpabile, nopti ce nu-mi apartin, nopti pentru care n-am platit. Trag perdelele, lumina imi pare inoportuna. A uitat sa bata la usa, iar eu i-am inchis fereastra. Dar ea tot insista. Uite o raza aruncata pe covor. Acum inteleg de ce Luna n-a putut iubi Soarele. E prea insistent, sufocant de insistent.
Hmmm…poate la asta se rezuma totul in viata, la lungi amagiri ce se petrec intr-o perpetua constanta. Pacat ca nu mi-a placut fizica, constanta elastica ar fi fost mult mai agreabila, in schimb cea a vietii e stupid de rigida, iar frecventa ei n-are echivoc. Ma plictiseste. Ea. Lumea… As inventa alta, insa nu sunt suficient de dementa sa cred ca pot. Fac si eu ce fac toti. Inchid ochii si ma resemnez, totusi eu spre deosebire de Ei avand constiinta resemnarii, a frustrarii, a neputintei.
Bleah…ma opresc aici, ca iar ma acuza unii de discriminare, de parca denuntul prostiei s-ar inscrie in legile rasismului, ei da…Observ si eu ca e un cutum nescris. Deranjeaza. Pacat, pentru ca : nu-mi pasa. Dar am obosit sa ma repet la urechi surde.
Suna telefonul. Sa raspund, sa nu-i raspund, asta-i dilema mea veche, dar nu conteaza, imi place soneria, nu-i resping, o ascult in continuare. Am uitat ca pentru unii nu inseamna da, dar nu toti sunt greci : )) As far as I can remember. Dar cine stie. Poate ma lasa memoria. La 20 de ani am suflet de batran. Saracul meu trup, cata povara pe el. Imaginati-va cum sunt cele care cara si prostia ?! Sa fie asta principala cauza a obezitatii ?!
Maybe not…dar in top 10 e sigur. Asta raportand constanta burtilor de pe litoral ce se perindau cu mandrie sub privirea mea ocarata de soare. La ce se raporteaza azi normalitatea ? Nu-i ea dictata de anormal (i) ? Ba da. Si totusi problema e la cei ce o semnaleaza.
Ma car… imi arunc o perna in cap, poate adorm, imi astept noaptea, ca atunci cand ma apuca filosofiile diune e cel putin grav. Pentru astea n-am scuza. Noaptea cel putin invoc insomniile, iar cand n-am parte de ele ma rezum la vise. Apropo, azi nu m-a rapit nimeni, se vede ca n-am dormit la pranz. Nu ca as fi avut cum. Lumina asta intrusa continua sa-mi aminteasca de dimineata care uita sa plece. Incep sa o suspectez de ceva uman in componenta ei .
Si telefonul asta tot suna…am uitat sa-l inchid ; acum e prea tarziu. Mi-a intrerupt definitiv motaiala. Raspund, macar sa-mi enervez interlocutorul, pe pricipiul « sa moara si capra vecinului ». OOO…iar e El.
- Alo !
- Buna scumpete !
- Sa stii ca imi e suficient de rau si fara dulcegariile tale !
- Poate ca ar fi trebuit sa bei mai putin ieri-noapte.
- Da’ cine te crezi, bunica de-mi spui asta ?
- Here we go again…
- Tu nu te-ai saturat sa ma plictisesti ?
- Atata timp cat accepti, nu…
- Tu chiar n-ai demnitate ?!
- De ce, tu ai mai multa ? dupa ziua de ieri m-as gandi de 2 ori inainte sa raspund.
- Ma calci pe nervi.
- Ai ramas fara replici ?!
- Asta ar fi momentul in care ar fi trebuit sa raman fara baterie.
- De ce nu-mi inchizi?
- Pentru ca asta n-ar rezolva problema.
- Ai dreptate, la alcoolici anonimi e inca deschis.
- Si la psihiatru probabil e pentru obsedati ca tine. De ce nu ma lasi in pace ? Nu te suport ! Nu-ti e clar ?
- Ca lumina zilei, de-asta insist.
- Idiotule !
- Stiu, imi stimulezi imaginatia, izvor de idei esti pentru mine.
- Ce-am facut sa merit asta ?
- Si totusi poate ai facut prea multe.
- Sa nu cumva sa te vad azi !
- Dar maine…maine vrei ?!
- Sa mor !!!!!
Dispari din viata mea !
- Nu pot !
- De ce ?
- Nu stiu cum e acolo, noptile ti le inmoi in alcool, dar zilele, nu-ti cunosc zilele.
- Prostule, tu nu-mi cunosti nici numele.
- Cum te cheama ?
- Afrodita.
- O iubita mea Venus, Barurile-ti sunt bordel.
- O Hades, cuvintele tale imi sunt Infern.
- Nu esti nici proasta. Cum sa nu te iubesc ?!
- Cum sa nu te detest ?
- Ma stii de 2 zile, ai toate motivele sa o faci.
- Tu-ti bati joc de mine ?
- Reciproca e valabila dupa cum vezi, nu doar in matematica, pisicuto.
- O sa-ti inchid. Mai ai vreo ultima dorinta , motanel ?
…………………………………………………………………………

Mi-a inchis El. Cine o fi nebunul asta? Il cunoscusem intamplator pe plaja cand o colega ii facea cu ochiul de zor. Nu i-am dat atentie, am plecat de acolo. L-am reintalnit la cheful unde cam pierdusem ce-i drept, numarul paharelor. Si ce ?! Imi sarbatoream libertatea alias vacanta. Nimeni nu era mai treaz ca mine. Se pare ca El era singurul.
Ce plictiseala, si ce zi torida de vara. Colegii mei au plecat toti acasa. Eu am mai ramas la mare sa…sa…sa …nu stiu…sa casc ochii de pomana. Si m-am pomenit, nu vorba, ca altii au cascat privirea spre mine. Bun asa, de unde m-oi fi procopsit cu atata noroc ?! La examene am cam tras spuza pe toarta. Si totusi plec acasa. Biletul de tren e inca valabil. In felul asta scap de obsedat. Problema rezolvata. Dar sa-mi stric pentru el planurile ? Nu merita atat de mult. Hotarat nu ! O…dar daca e nebun ? Whatever, prea normal oricum nu pare.
Trag aer in piep, adanc, bis, bis, bis…Plec acasa !
Dar nu inainte sa-mi iau ramas bun de la mare. Ma gandeam ca marea e pentru barbati amanta perfecta. Nu-i refuza niciodata, uneori ii primeste calda, alteori furioasa, dar intotdeauna e acolo, nu pleaca si nu se razvrateste decat prin valuri, nu le face reprosuri, nu-i paraseste, ii iarta mereu…
Noua femeilor ne ramane insa nisipul pe care il calcam in picioare, amantul perfect, vara fierbinte, cald, noapte rece, toamna umed si iarna inghetat, dar mereu acolo, asternand un infinit la picioarele noastre. Si totusi, ne eschivam de a ni-i face amanti…prea sunt nemuritori. Cand ne vom numara ridurile ei isi vor lua tributul. Am fi ai lor pentru totdeauna. Hmmm. Suna prea morbid, putin liric si de un patetism considerabil. Ma retrag in lumea bipedelor ce fac politica, despre care se spune ca au constiinta si fara de care nu pot sa traiesc. Marea si nisipul pot sa le vad o data pe an, rezist, nu-mi sunt indispensabile decat vara. In marimea XXL cele doua au destul spatiu de inchiriat, oare cati co-nationali le calca pragul ?!
Incercuiesc inca o data cu privirea orizontul…e lung, infinit de larg, incap multi acolo, multe amintiri se scurg in fumul vapoarelor ce par a se indrepta spre nicaieri, multe chipuri pier la atingerea digului, nu ramane din ei decat un punct aruncat in infinit, o fibra dintr-o pastaie… Eu de ce n-oi fi invat sa inot ?! Mereu am gustat experienta litoralului doar pe jumatate. Lenea asta ! Ce m-as face fara ea ? Ce s-ar face fara mine ? Unde si-ar fi gasit un agent de publicitate mai bun ?! De-asta ma iubeste cu atata pasiune. A fost cu mine mereu. Cand am luat primul 7 la istorie, cand am luat 3 la chimie, cand luam in fiecare an cate un 2 la franceza, ea era mereu acolo tinandu-mi isonul. Cum as putea sa fiu nerecunoscatoare si sa musc mana celei ce mi-a hranit amintirile ?!
Plec… imi arunc in larg regretele, ele nu servesc pragmatismului pe care-l afisez, ele nu servesc niciunui interes real, poate doar gastelor indragostite si batranilor nostalgici. Din fericire, nu ma numar printre asemenea exponente. Sunt un spirit practic si in materie de sentimente nu ascult decat de intuitie, restul sunt parfumuri afrodisiece ce creeza confuzie.
Lumea asta imi pare totusi un vid de emotii, toate sunt fugare si condamnate daca stationeaza prea mult intr-un trup. De-asta oamenii sunt pustii. Unii isi regreta pustiul, altii il ignora.
Linia ferata a garii fumega in stralucirile naluce ale soarelui ; cad in urma lor privirile disperate ale oamenilor ce-si cauta vagonul. Eu l-am uitat pe-al meu si recunosc, mi-era dor sa-l pierd. Dar nu puteam. Destinul ne asteapta oricat am intarzia. Nu pleaca fara noi.
Cu greu mi-am gasit locul, asta pentru ca nu-l cauta decat privirea mea ratacita, pentru ca ratiunea ii ordona sa o faca, pentru e mai bine sa faci ce trebuie decat sa-i dai ocazia hazardului sa-ti dea bobarnace peste nas. Dar de unde stii sa alegi « corect »…hmmm, uite o lectie de la care in mod evident am fost absenta. Singura absenta pe care mi-o imputez.
Domnii in masuri XXL n-au loc pe holul vagonului. De ce nu ma mir ?! Sunt mai voluminosi decat valizele. Mi-am inchis usa compartimentului. In jurul meu doar pensionari. Bun, astia vegeteaza mai cu spor, pe mut. Un singur loc la fereastra pare liber. Sa nu mai vina nimeni, sa nu mai vina nimeni !!!! Macar sa admir peste umarul meu departarea de peisaje « fugare eterne ». Interpolul niciunei priviri nu le poate pune catuse.
Trenul a pornit, lin, incet, apoi puternic, dur, dar totusi moale, calm , dar furios, un sarpe lung format din departari ce se hraneste doar cu plecari si sosiri, un urias ce numara 11 vagoane, mii de suflete perindandu-si suflarile conjuncturale pe coridoarele lungi si aproape niciodata pustii.
Nu-mi pot imagina un tren fara pasageri…sau o adolescenta fara catalog, ori clase fara tocilari…sociologic vorbind, pattenturile astea sociale se repeta de mai multe ori ca rotirea Pamantului in jurul Soarelui. Ironica eu ?!
Acum subtila; nu cred ca exista o persoana care a scapat teafara si nevatamata dupa ce mi-a gustat ironiile. Ce sa fac… Uneori sunt monstruos de sincera, asa cum altii sunt monstruos de grasi, asa cum altii sunt monstruos de prosti, asa cum lumea asta e formata din prea putine relicve. Mai ca-mi dau lacrimile, dar nu neg ca pentru prezenta societate imi e greu sa pregatesc altceva decat un Rechizitoriu, pentru ca, pur si simplu nu vreau sa fac altceva. Niciodata nu voi fi mai mult decat procurorul propriei constiinte, si fara nicio metafora de care unii m-ar putea suspecta, e o decizie luata in baze cat se poate de reale in urma cu un an. Prea multi « drepti » are azi societarea. Dar nu va sprijiniti pe ei prea tare. S-ar putea sa constatati ca aproape toti sunt strambi. Si iar ating coarde sensibile…
Dragii mei aprozi, oricata maculatura ati avea in cap, fara initiativa va este cam : inutila. As mai adauga ceva, dar ah, ganditi si voi un pic. Iar fac eu toata treaba ?
Procesul intelectual e o afacere dificila. Prea e plin in lume de nebuni, concluzia : Nu ganditi prea mult, invatati moderat, invatati oameni buni sa fiti mediocri ! Dar stati…si de astia e plina lumea.
Si iar m-am pierdut in filosofii, ce sa fac daca citesc prea mult, neuronii mei chiar functioneaza. Rasfoiesc o carte ce nu are ilustrate, spre deosebire de "omoloaga" mea din dreapta care priveste concentrata intr-un tabloid. Nu-mi pot refuza un suras, binevoitor de aceasta data…
Privesc intens scaunul gol de langa mine, parca necunoscutul mi-ar surade si el. Insa nu are chip sau nume, nu are decat pagini goale ce mie-mi par vesele. Zambesc si eu hazardului, dar stiu ca bat la usi inchise. De i-as castiga simpatia, tot nu mi-ar accepta scrisorile de acreditare. E normal sa fie suspicios, au fost si altii ca mine. Unicitea e un contract de inchiriere, « time is money », si daca luam in considerare speranta de viata ce a crescut, cred ca noi platim mai scump chiria, plus impozitele in riduri. Ce castigam ?
Asta e o intrebare pe care testamentul intern al fiecaruia si-o va consemna la un moment dat. Ce-am realizat ?
Retorica nostalgiei o las insa pe mai tarziu, strigatele viitorului inca nu-mi dau tarcoale. In viata mea razbate navalnic doar ce e croit pe masura unui suflet insetat de absolut. Nu-mi ajunge fericirea in roluri secundare. Nu-mi plac revolutiile sfasiate de partizani indecisi, nu-mi plac decat ipocritii ce au curaj sa fie perfizi pana la final si cei care au suficient tact incat sa nu ti-o arate. Nu-mi place decat rasaritul pe care nu-l impart cu nimeni si noptile in care ploaia rasfrange lumina fulgerelor la fereastra mea.
Trenul se opreste…Constanta…Buf, aici am convingerea ca 10 min castig in imobilitate. Fosnete pe coridorul ingust al vagonului, un cerc cromatic fonic patrunde compartimentul tacut in care eu stationam. Usa se deschide. Nu-mi ridic privirea sa vad cine e. Stiam ca locul liber urma sa fie ocupat. Am inchis ochii. Imi simteam ploapele grele de la atatea nopti albe, plumbul viselor alungate parea sa cada spart in ecoul vocilor ca castigau prin forta multimii… Enervata, imi fastaceam privirea intre lumina si intuneric, cand deodata : se facu lumina !
- Buna ! Se pare ca ti-ai intrerupt vacanta intr-un mod barbar de inoportun.
- Cred ca ma urmareste ghinionul.
- Poate.
- Laconic, huh?
- Uite, imi pare rau, dar contrar aparentelor e pura coincidenta.
- Pretinzi sa te cred ?
- Nu, nici eu n-as crede sa fiu in locul tau, dar asta nu face intamplarea mai putin adevarata.
- Las-o balta. Tot nu te cred.
- Tu nu crezi in nimeni.
- Cred in mine mai mult decat in orice.
- Se pare ca nu suficient de mult incat sa crezi ca cineva te-ar putea simpatiza din acelasi motiv.
- De mult nu mai joc Scrabble. Putina precizie si coerenta in actiunile pe care le intreprinzi sa stii ca n-ar strica. Eu sunt obisnuita sa joc cu cartile fata in afacerile sentimentale.
- Esti infricosator de directa !
- Preferai sa clipesc si sa-ti zambesc tamp ?!
- N-ar fi stricat putina feminitate in comportamentul tau.
- Nu putem sa ne oprim aici ?!
- Ne oprim unde vrei.
- Da. Sunt dictator de profesie.
- Nu, doar unul mic in devenire.
- Imi lipsea constiinta si te-ai gandit sa joci tu rolul ei.
- Stii ca esti simpatica, cand vrei…
- Stii ca iti pierzi timpul cu mine ?
- E un risc pe care mi-l asum, 7 ore de drum trec greu.
- E un lucru care imi scapa. Ce sa fie, ce sa fie ?
- Faptul ca si tu poti fi prada…
- Nu, faptul ca raspund provocarii tale ieftine, presarate cu remarci tipice de misogin.
- A vorbit feminista din tine.
- Daca vrei sa stii, eu consider ca feminismul are intotdeauna conotatie politica, lucru pe care il dezaprob complet. Feminismul ca si concept in schimb…
- Stop….aici nu esti la scoala.
- Stiu, aici sunt cu un surd care pretinde ca aude.
- Ziceai ceva de pusul cartilor pe masa parca.
- O, ai devenit brusc o fiinta rationala. Imi cam pierdusem speranta, ce-i drept.
- Uite, te plac, ma placi, mai pe scurt ,intre noi exista chimie.
- Si cum sugerezi sa o exploatam ? Poate mi se pare interesant planul .
- De ce pui intotdeauna raul in fata ?
- Pentru ca orice tampenie ai spune acum, e infinit mai mica decat cea imaginata de mine.
- Stii ca te pricepi sa strici cheful cuiva ?!
- Te-ai enervat. Perfect. Suntem chit.
- Esti tare grea de cap. Nici acum nu m-ai recunoscut ?
- Hmmm, sa vad, grosolan, arogant, imi suna destul de cunoscut, asta pentru ca vad sute ca tine in fiecare zi.
- Da-mi drumul, ce faci ?
- Scuze, ma asteapta fericirea si nu ma pot abtine.
- La psiholog n-ai incercat ?!
- Sunt Eu, nu ma recunosti ?
- Nu, te-am scos de mult din viata mea. Nu mai ai loc acolo.
- Stiai cine sunt ?
- Hmmm, sa vad, grosolan, arogant, imi suna destul de cunoscut, dar tu alaturi de ei, nu mai ai demult nume, l-ai inecat in multime. Ce ai sa-mi spui acum? Iata-ma ! Ei bine nu te vreau, nici macar nu sunt sigura ca te-am vrut. Wow, a vorbit supararea din mine, neagra, neagra sunt de furie si durere, bucuroasa ca te-am regasit. Dar stai, nu te-am pierdut niciodata. Eu sunt tot ce n-ai avut. Tu, tot ce n-am vrut.
- Nu te cred.
- Si de ce ar fi asta problema mea ?! Priveste cu atentie, lumea se uita la noi, zumzet la usa compartimentului, pare ca soarele cade in dizgratie, intre noi s-a lasat de mult seara.
- Exista altcineva ?
- Intotdeauna va exista cineva. Ce astepti ? Un imi pare rau ?! Nu va veni.
- Credeam ca tu nu ma vei recunoaste, dar eu sunt cel care are in fata o straina.