Iarna gandurilor

Ma trezesc. In jurul meu se asterne linistea. Tacerea burniteaza stins in vagonul plin de ganduri peregrine. Il privesc. Ma priveste absent. Imi retrag gandurile din tacerea lui. Plec. Stiu ca va observa prea tarziu.

Ninge la fereastra care adaposteste peisajul introspectiei mele. Ninge doar acolo si doar pentru o vreme. Ninge pentru a-mi fi dor de cerul senin al unei priviri ce si-a instrainat albastrul.  

Ma imbrac. Iarna isi va arata imediat soarele cu dinti. Ma orbeste lumina rece din ochii lui. Ma ingheata. Cobor, dorindu-mi sa uit de bagaje, de trecut, de prezent, de ce nu, si de viitor. Macar pentru o clipa mi-ar placea sa ma incred atemporalitatii. O clipa doar, mi-ar placea sa uit. Nu pot. Nu stiu decat sa-mi amintesc. Nu stiu decat sa te astept. Nu stiu sa fug de tine. Nu stiu decat sa te gasesc, dar Tu, tu, nu mai esti acolo, dar continui sa ma cauti, absent.

Poate ca ai plecat sau poate ca inca astepti o fata fara nume ale carei ganduri sunt straine de tine. Poate ca nu esti decat un fruct al imaginatiei mele. Poate ca inca dorm si noaptea se odihneste in privirea mea. Poate ca-mi ancorez resturi de realitate in vis, ma agat de intunericul unui foc care pare stins. Flacarile lui muribunde inca ma ard. Mi-e sete de lumina lui. Ma uit pierduta la marea de intuneric ce vrea sa ma inghita. A intarziat rasaritul. Soarele a ramas inecat in noapte. Dar care noapte ? Sa fie a ta ? A mea parca era mai scurta. Cine stie ? Poate ca am uitat drumul pana la ea.

Ma trezesc. In jurul meu se asterne acelasi pustiu pe care l-am pierdut in intuneric. Acum stiu ca era al tau. Am gasit prea multa durere si resentiment acolo.

M-au durut clipele ce treceau in singuratatea noptii reci, ma dureau absentele pe care le puneam in bratele tacerii covarsitoare din visuri. Ma doare sa visez ca nu mai esti. Ma doare sa visez ca-ti lasi absenta in bratele mele. Ma dor umbrele tale din fiecare anotimp, umbre ce se sterg cu fiecare val de ganduri aruncat la marginea unul mal inundat de marea sarata a privirii. Ma dor polderele pe care am uitat sa le construim. Nu am indiguit decat tacerea ce azi ne serveste drept inchisoare. Ma dor visele ce le construiam pentru tine. S-au naruit intr-un suflet de nisip miscator.

Ma uit pierduta la ceasul ce-mi numara timpul. Iar am intarziat la ora realitatii ce ma cheama neincetat. Ii raspund. Stiu, stiu ca el nu e realitatea mea. Cobor in propria noapte. Aici e soare. Lumina ma incalzeste. Cerul nu mai cerne furios ninsoare. A venit primavara. Am ajuns acasa.