Anotimpurile


M-am nascut intr-o primavara,
si multe altele am trait,
acum, intrata-s in a vietii vara
si anotimpurile mi s-au rarit.

Mintea-mi e coapta in rastimp,
si framantata de-atatea dulci nimicuri,
regretul, de a nu fi atins al vietii nimb
nutreste clipele hazarinte-n randuri.

Toamna, departe imi mai pare,
cand mie frunzele nu mi-au inmugurit,
cascada de nestiut mi-apare
ca fiind patima, ce inca n-am suferit.

Nu pomenesc de iarna,
c-al ei argint prea blestemat imi pare
nu simpatizez a vietii seara
ce din al infinitelor carari mereu rasare.

M-am poticnit in anotimpuri,
in cele ale tututor,
desi, in cautarea unor scurtaturi
mereu ma impiedicam in dor.

Ce am acum, nu o sa mai revina !
si nici samanta nu am sa mai fiu,
pentru ale lor veri oamenii tot suspina
in primavara, inca eu nu stiam sa scriu.

Nu-i un secret ca viata trece,
ca-i scurta sau ca-mbatranim,
din tinerel un bunicut intrece
si din viitor trecutul-ti pare anonim.