Deriva temporala

Ea parea tot mai nedumerita, El tot mai decis.

Ea isi pleca sentimentele si privirea neantului, cadea prada pustiului si desertului din privirea lui. Strain, straini erau ochii ce-o priveau absenti. Nu mai auzea decat ticaitul unei pasiuni oarbe, dar nu, nu era El otrava din sangele ei.

O privea obsesiv, dar goliciunea privirii lui o inspaimanta, era privirea unui animal salbatic, ce nu are alta ratiune decat mirosul prazii. Incerca sa si-o apropie prin forta, sa-i patrunda in ganduri. Agonia reprosurilor staruia intre ei.

Nu se iubeau, nu s-au iubit…erau caractere ce raspund doar pasiunii. Dragostea e lipsita de sens intr-un univers de trairi impulsive. Nu-i interesa.

Acceptau ca veninul din ei devine letal intr-o formula de doi, dar fiecare devenea viciul celuilalt. Nu gaseau antidotul pasiunii, nu se vindecau de « ei », nu puteau sa traiasca fara amintirea salbatica a celuilalt.

Despartiti, cadeau goi in amintiri navalnice si saruturi patimase ce nu se stergeau din sange. Se imbatau cu amintirile unui trecut caruia nu-i supravietuisera.

Nu-l iubea, n-o iubea, iar timpul cadea mort peste vara mocnita din ei. Lanturile se frangeau o data cu venirea toamnei, dar ramaneau straini, straini fata de tot ce-au trait. Nu se iubeau, se doreau, iar dorinta amara ce vine si pleaca straruia intr-un mod peren. Se urau pentru atractia de care se faceau vinovati. Traiau despartiti, dar impreuna. Imparteau zilele si noptile cu altii, dar furia si pasiunea nu o gaseau decat in celalalt.

Ea ii refuza pana si privirea, El nu mai vedea de mult…

- Mi-ai lipsit !

- Stiu !

- Nu m-ai uitat…

- Nu stiu decat sa-mi amintesc.

- Nu te cred.

- Nu poti sa ma uiti !

- Nu pot, dar vreau sa o fac…

- Inseamna ca nu-ti doresti suficient de tare…

- Nu inseamna nimic, tu nu insemni nimic.

- Ai dreptate, n-am insemnat nimic unul pentru celalalt.

- Nu, n-am insemnat. Stii, cred ca o iubesc pe Mara.

- Nu-mi pasa.

- O sa ma casatoresc !

- Condoleante.

- Vreau sa te uit.

- Nu ma iubesti, o sa ma uiti…

- Spune-mi cum…

- Uraste-ma!

- Nu pot uri ce nu iubesc.

- Incearca sa ma iubesti, pentru ca apoi sa ma poti uita.

- De ce te-as mai uita atunci ?!

- Penru ca te-as dezamagi.

- Nu te simti capabila sa iubesti ?

- Nu cred ca te-as putea iubi.

- Pleci?!

- Nu am ramas niciodata.

- Stai…

- Pentru tine?!

- Stai !

- Nu pot, stiu doar sa plec…

*

A plecat, a plecat cu gandul la strainul ce avea s-o uite, cu parul in vant si soarele in asfintit, cu privirea ravasita, frematand la gandul unei nopti deja goale. Dar nu-l iubise pe cel din urma ei, nu-l iubea si nu-i ducea dorul, dar o parte din ea se plictisea fara el.

Zambea fad strazii ce-i purta pasii aroganti si zgomotosi, zambea vechiului liceu chinuita de remuscari. Ii era dor de el, de tot de a trait acolo, de privirea albastra a cerului la inceput de toamna, de ploaia gri ce cadea sacadat la pervazul ferestrei de la etajul al doilea, de sacoul si camasa aruncate pe ea pentru controlul de la poarta. Poate ca ii era doar dor de casa.

Isi ridica ochii spre poarta ce parca mai ieri o sarea pe tocuri…nu plecase nicaieri, dar o uitase. Traim ca sa uitam si uitam ca sa traim. Nu stia alta reteta pentru a merge mai departe.

Se simtea prizoniera strazilor si a unor capricii ce purtau semnatura soartei.

Alerga pe tocuri prezentul de pe bulevardul Eroilor, ce disparea la intalnirea cu Republicii. Strada, prea cunoscuta ca s-o mai surprinda prindea franturi de vise deja implinite. Dar ele si-au pierdut din farmec. Au facut loc rutinei…Au inghetat in Piata Unirii d-un 1 Decembrie, o data cu absentele din catalog. Patriotism angajat inainte de toate.

Roiul de amintiri se pierdea in miile de griuri albastre ale orizontului. Pasari calatoare erau gandurile ei, zilele ei, noptile ei, noptile lor…

Coboara pe Muresenilor, coboara din trecut in realitatea ce-o proiecteaza pe strada Lunga. Lunga era reveria ei de septembrie, dar vara plecase, iar toamna tocmai se cazase in hotelul prezentului. Noaptea parea mai rece, dulceata serilor de iulie saruta alte zari.

La Memo, studenti zgomotosi rasar cu o abundenta obositoare. Toti erau la fel, chipuri si obiceiuri comune. Nu parea sa fie una dintre ei, nu era…iar Stefan nu mai aparea. Uitase ca trebuiau sa se intalneasca ? Inca spera…inca nu luase o decizie, nu era sigura ca singuratatea in doi era o solutie, dar « provizoratul » era modul ei de a privi relatiile. Vin, pleaca, inca nu era pregatita sa ramana. Facultatea incepuse s-o plictiseasca si ea.

De ce nu trece timpul odata cu dorintele ei, de ce noaptea asta e atat de rece, atat de straina incat nu-si mai aminteste carui loc apartine...cum sa-si absolve viata de plictiseala, de clipe serbede si de cuvinte goale, de priviri pustii si suflete desarte, de oamenii cretini ce se invart in jurul ei, de cursuri negre si dupa-amieze gri, cum sa plece capul in fata regulilor cand ea nu si-a dat niciodata consimtamantul, semn ca n-a crezut in ele, cum ?

Incetase sa-l mai astepte, desi nu o facuse nicio clipa. Se astepta pe ea cea de ieri, cea pregatita sa lupte cu o lume carbonizata de sentimente, cea cu un avant nebunesc de a trece prin viata, cea cu ochi de foc si priviri de gheata…

Luna cobora printre stele adulmecand pasii trecatorilor. Altii, mereu altii…aceiasi, mereu aceiasi…

- Stai !

- Nu vreau !

- Te rog !

- Nu m-ai rugat suficient !

- Te rog !

- Unde ai fost ?

- Geloasa ?!

- Curioasa.

- Asculta-ma !

- Nu mi-ai zis nimic !

- Inceteaza !

- Pentru ca zici tu ?

- Te rog !

- Si poate ca acum m-ai rugat suficient …

- Am fost…

- Nu ma intereseaza, raspunsul meu e da.

- Da ?!

- Da.

- L-ai uitat ?!

- Stefan, eu am o memorie de gentleman, nu-mi amintesc de ceilalti.

- Nici eu de celalalte.

- Pacat, inseamna ca o sa ma uiti…

- Iti spun ca tu esti singura care…

- Nu ti-am cerut sa ma minti, nu-i nevoie. Ti-am spus deja da.

- Nu inteleg.

- Baietii niciodata nu inteleg fetele.

- Ne certam?!

- Iti par agresiva?!

- Da…

- Atunci n-ai vazut nimic.

- Daca mai intarziam un minut ma luai la bataie?!

- Ma subestimezi.

- Cum reusesti sa ma aduci la tine mereu ?

- Cum reusesti sa ma indepartezi intotdeauna ?

- Mai stai !

- Stau !

- Dar nu cu mine !

- Sunt cu tine !

- Fizic.

- Chimic nu pot.

- Minte-ma !

- Saruta-ma !

- Iubeste-ma !

- Vrei prea mult…

- Vreau sa fii a mea…

- Sunt.

- Esti a lui !

- Castiga-ma !

- Te pierd mereu !

- Mie nu-mi plac decat invingatorii.

- Stai !

- Nu stiu mai stiu sa stau, ai uitat sa ma inveti…

- Am uitat sa te uit si iata-ma tot aici.

- Apartii unui loc, nu unei persoane.

- Atat esti de pustie ?

- Lasa-ma Stefan, lasa-ma sa plec…

- Promite-mi ca o sa te intorci !

- Intotdeauna.

- O sa te astept…

- Incearca sa n-o faci…da-ti sansa de a astepta si pe altcineva.

- In orice asteptare te caut pe tine.

- Te iubesc…

- Imi face bine sa ma minti !

- Te iubesc…

- Mi-as dori sa ma poti iubi !

- Dar te iubesc…

*

O lasase in urma, plecase cu gandul la straina pe care avea s-o uite. Mara il astepta, dar el, el o astepta pe ea?! Strazile si vara curgeau in urma lui, furia si amintirile se amestecau in vraful de ganduri fugare. Refugiat in propia neputinta striga disperat dupa fata care nu se mai arata in departarile din urma lui.

Blestemata sa fie clipa in care o zarise, furia cu care o posedase, furia cu care o dorea acum. Ar alerga o lume sa o gaseasca, sa-i starpeasca incapatanarea din trairi. De ce nu semana cu nimeni ? Dar semana cu toate.

Plecase amar pe langa Universal, plecase ranit de nesiguranta din ratiune…refugiat in Parcul de langa Dramatic, o astepta pe Mara. Nu venise. De ce il lasa singur ? Singur si nesigur, stapanit de o pasiune pe care nu o putea controla, pe care nu si-o putea rupe din sange…orb de dorinta si plin de durere pentru sentimentele ce i le poarta ei. Dar o iubea pe Mara…Ea va fi cea care-l va vindeca de pasiunea lui bolnava, ea si doar ea. O s-o uite pe cealalta. Mara e realitatea lui, e ceea ce-a ales, ce iubeste…cea care ii umple gandurile de tandrete si diminetile somonoase, cea alaturi de care isi doreste sa se trezeasca o viata de acum incolo. Iubeste sa fie iubit de ea. Cealalta nu poate iubi, pe cealalta n-ar putea-o iubi. Cealalta nu-i da nimic din ea si-i ia intotdeauna tot, dar nu ramane nimic din el in ea. E o copila capricioasa ce sterge inca bancile facultatii, Mara e o femeie, o femeie capabila sa ofere, nu doar sa ia.

Priveste anii din urma copilei, sunt tot acolo si curg neincetat, iar o data cu ei creste dorinta lui de a o cuprinde in brate. Nu, nu si-o poate scoate din sange…

- Mara ! Ai venit !

- Am ezitat sa stii…

- Aveam atata nevoie de tine !

- Ai nevoie de ea.

- Dar te iubesc pe tine !

- Partial.

- Nu stiu sa fiu decat intreg in simtiri…

- Si totusi ii duci lipsa. Dintr-o data eu nu sunt de ajuns.

- Dar ea, ea nu mai exista.

- Asa e. A murit.

- Atunci de ce nu poti s-o uiti ?!

- Pentru ca tu nu o lasi sa plece.

- Nu stiu unde este acum.

- Nici eu. Dar se intoarce.

- E moarta.

- Nu exista moarte.

- Asa e, nu exista.

- Mi-ai lipsit…

- Nici nu stii cat te iubesc !

- Nu stiu.

- Te iubesc…

- Iubesti in mine chipul celeilalte, dar ea nu este.

- Si te iubesc pe tine, dar o stii.

- Nu cuvintele m-au facut sa cred ca ma iubesti, nu ele conteaza in ceea ce simti.

- In viata mea esti doar tu.

- Nu a fost mereu asa.

- Te-am iubit numai pe tine.

- Si daca iubirea nu ar mai fi de ajuns ?!

- Ma derutezi.

- Asta iubeai la ea.

- N-o iubeam.

- O doreai si o doresti inca.

- Ma obseda.

- Te obsedeaza inca.

- Iar pe tine te obsedeaza sa o faci prezenta.

- Poate ca ne dorim amandoi sa revina.

- Nu inteleg. E moarta.

- Ce e moartea ?!

- Prima moarte pleaca din viata.

- Care viata ?

- Mara !

- Care viata Stefan ?!

*

Ea cea de ieri nu e niciodata cea de maine, El cel de maine nu va mai fi cel de ieri, insa patologia sentimentala se propaga in gol, in timpul ce cade spart pe tample sure. Entitatile se revendica in dimensiuni temporale diferite. Imagini sacerdotale ale eului raman suspendate in timp ; privirile ingalbenesc stationand in paragina, asteptand gara unui tren care a uitat sa vina, asteptand, asteptand, asteptand…

El poate inca o asteapta pe ea, Ea poate inca il asteapta pe El, fara sa stie ca sunt aceiasi, mereu aceiasi si totusi altii, mereu altii.

Tineretea ei, maturitatea lui, iubirea lui, distanta ei, obsesia lui si mult mai tarziu iubirea ei…

Dorinta-i primordiala, apoi se nasc sentimente trainice…dorinta de a saruta o privire pierduta, de a imbratisa un trup cald si o inima rece, dorinta de a pleca departe, dorinta de dor, dorinta de posesine, dorinta de a nu uita chipul strain pe care l-ai indragit, pe care dintr-o data inveti sa-l iubesti…

Sunt straini ce si-au ales in viata un decor comun, sunt straini indragostiti carora privirea tampa le serveste drept semafor, sunt straini in bratele altor straini ce cauta consolare si uitare, dar raman straini fata de gandurile lor.

Mara si Stefan fug, dar sfarsesc intotdeauna prin a se regasi…mereu despartiti, dar impreuna. Duplicarea eului nu are ca explicatie decat timpul. Suprapunea tineretii cu maturitatea, viata cu moartea, betia de cuvinte si pornirile impulsive, traiesc in contratimp tanjind in prezent dupa trecut, construindu-si viitorul pe amintiri si libertati inlantuite in privirea celuilalt.

Traiesc unul pentru celalalt, dar in universuri paralele…nu se intalnesc decat in trecut, unde tanjesc dupa viitor sau in viitor unde tanjesc dupa trecut. Nu au prezent. Eul lor din viitor isi cauta corespondentul din trecut.

*

El o strangea la piep, ea isi inlantuia privirea in gandurile lui, rupand fir cu fir din betia realitatii. Nu conta care realitate. Realitatea in care sunt impreuna, ei, doar ei. Realitatea in care timpul piere si asfintitul nu-i decat rasaritul unei nopti fara sfarsit, realitatea unei ploi de vara ce cade pe trupul lor cald, ce mocneste in razele lunii, realitatea lor “de jure”…

«- Esti tu sau sunt eu in vis si in noapte ?!

Sunt randul nescris dintr-o carte –

Esti tu sau sunt eu un demon de zari

Sunt pierduta in mii de carari… »

« -Nu-mi pasa de timpul ce trece peste noi,

Nu-mi pasa ca altarul a ruginit de la atatea ploi

Vreau sa te pierd asa cum m-ai pierdut pe mine

Vreau sa ma pierd in tine. »