Betia simturilor

Ameţesc, atâtea realităţi mă ameţesc
Nu pot uita niciuna –
Drumuri de noapte mă ocolesc
Iar focul, incendiază luna.

Prin vene, prin trup, flacări îmi curg
Ale mele-s toate –
Lanţuri de păcate încătuşate pe rug,
Nu se disting în noapte.

În suflet n-am cuget, nici corp, doar dorinţă,
A mea proprietate privată –
Inocente fire de iarbă prind fiinţă
În Timp: entitate abandonată.

Privirea îmi curge precum acuarela-n tablou
Dar mie nu-mi pasă –
Vocea pătrunde-n umbre de ecou
Iar eu mă simt acasă.

Lacrimi fierbinţi, curg înecate de soare
Străine-mi sunt toate –
Suflete alterate, împânzite în zare
Stau aruncate.